Cuvânt introductiv

Comunitatea evreiască Tîrgu-Mureș - istorie și destin

De-a lungul Mureșului în secolul XVII-lea s-au stabilit primele familii evreiești, ca în secolul următor, Tîrgu-Mureș să aibă cea mai mare comunitate evreiască dupa Alba Iulia. Astăzi sunt aproximativ 200 evrei, cetățeni respectabili ai oraşului Tîrgu-Mureș. Înainte au fost mult mai mulți, la mijlocul secolului XX. in jur de 6.000 de cetățeni aparțineau de această obște. În 1944 mai-iunie 7700 de evrei au fost deportați din Tîrgu-Mureș și zona înconjurătoare, 5900 dintre ei nu s-au mai întors acasă. Mulți dintre supravieţuitori au gasit refugiu în Israel, creată după al doilea război mondial,astfel încât în ​​anul 2006, 210 de evrei au fost înregistrați în recensământ.

Sinagoga

Orele de program

Sinagoga Mare este deschisă accesului vizitatorilor zilnic între orele 9-12.30, cu anunțarea, inainte cu cel puțin o zi a orei sosirii, a mărimii grupului. Doritorii sunt rugați să anunțe intenția de vizitare la telefoanele: 0040 74500847, sau 0040 265261810.

citește tot »

Colțul Izrael

Denumirea paginii web izraelsarokms.ro

Construit de meșterul zidar Soós Pál ca locuință de închiriat. Numele (Izrael) își datorează unui proprietar ulterior, maistru brutar.

citește tot »

 

Știri

  1. Comunitatea a deschis o pagina Facebook Tg.Mureș Jewish Community friends.
  2. În atenția agențiilor de turism care organizează excursii care includ vizitarea sinagogii din Tg-Mureș
    • Rugăm să anunțați vizita la telefon +40 261 810 sau prin mail: comev_tgm@yahoo.com și s-o programați între orele 09-14.
    • Ghizii sunt rugați să ridice de la biroul comunității biletele-donație (5lei/ persoană, numai pentru persoanele peste 18 ani).
 

Rezultatele concursului „Monument in memoria celor 341 de elevi ai fostei scoli evreiești de pe strada Horia”

În urma jurizării celor 20 de lucrări intrate în concurs, juriul a decis:

  1. Premiul II în valoare de 1500 lei: Nagy Maria Andrea
  2. Menţiune, 500 lei: Vida Krisztina
  3. Premiul I și III nu se acordă. Pentru acordarea premiului I și III se relansează concursul, cu termenul de predare de 25 septembrie a. c.

Comunitatea Evreilor din Tg-Mureş mulţumeşte participanţilor pentru lucrările trimise. Cei care doresc să participe în continuare sunt rugaţi să respecte întocmai cerinţele din tema concursului, aşa cum se precizeză pe site-ul:
http:// izraelsarokms.ro.
     Ținem să precizăm că și în continuare, concursul se adresează atât artiștilor profesioniști, cât și amatorilor.

Președinte juriu,
Dr. Dub Vasile

16.07.2014

 

citește tot »

 

Concurs pentru proiectul „Monument în memoria celor 341 de copii, elevi ai fostei școli evreiești de pe strada Horia, uciși în lagărele naziste”

Școala, dată în folosință în data de 30 octombrie 1923,transformată în octombrie 1940 în „Școala Gimnazială Evreiască”, cu clasele I – VI, a cărei director, Stern József este şi întemeietorul unei școli renumite din Budapesta, „Școala Gimnazială Radnóti”.
      În aprilie 1944, învățământul în școală încetează și marea majoritate din foștii și contemporanii elevi ai școlii nu se vor întoarce din universul concentraționar (numele celor 341 elevi şi a învăţătorilor școlii elementare, care nu s-au întors din lagăre sunt înscrise pe placa comemorativă , din figura de mai jos, aflată în una din sălile fostei şcoli).

 

 

 

Fig. 1 - Școala evreiască

Fig. 2 - Placa comemorativă

Date privind proiectul:

  1. Locul de amplasare: Tîrgu-Mureş, str. Horea, porțiunea de stradă dintre intrarea principală și colțul străzii Baladei (Fig.1).
  2. Tema monumentului: vizualizarea , implicit sugerarea către privitor, (trecător), a tragismului acestui eveniment, a sugerării dimensiunii numărului victimelor, a faptului că aceștia erau sub 13 ani.
  3. Realizabilitatea monumentului:
    • Dimensiuni: maxim 3 m lungime, maxim 1,5m înălţime
    • Materiale: bronz, fier forjat, marmură, lemn
    • Posibilitatea includerii plăcii comemorative existente (Fig. 2)
  4. Costul estimat al monumentului : maximum 5000 EUR
  5. Premii
    • Premiul I    2500 RON
    • Premiul II   1500 RON
    • Premiul III  1000 RON
  6. Anunțarea rezultatelor: 10 iulie 2014
  7. Conținutul documentației:
    • Descrierea monumentului - max. 1 pag. A4, fişier doc., sau pdf., in limba română, sau maghiară, sau engleză;
    • Desen monument, format minim A4;
    • Desen amplasare format minim A4.
    • Calcul estimativ al execuției, care să conţină obligatoriu costul materialelor;
    • Declaraţie referitoare la drepturile de autor (pe formular fişier doc. ) poate fi descărcat de aici;
    • Datele de identificare ale autorului: nume, pronume, adresa, nr. telefon (mobil), adresa email;
  8. Data limită de trimitere: 1 iulie 2014, data prelungită până pe 25 septembrie a.c.(data expedierii)
  9. Modul de expediere:
    • poștal, pe adresa: Comunitatea Evreilor Tg-Mureș, str. Aurel Filimon nr. 23, Tg-Mureș; cu specificarea pe plic: monument
    • sau prin e-mail: pe adresa e-mail: comev_tgm@yahoo.com
      pentru declarație, document pdf. scanat, cu semnătura autorului;
  10. Contact:

citește tot »

 

Deces

Cu tristețe și adâncă durere anunțăm plecarea dintre cei vii a celui care a fost Ausch Sandor (Alexandru) în 22 ianuarie 2014. Înmormântarea va avea loc în 24 ianuarie, orele 14, în cimitirul evreiesc de pe str. Verii


      Vineri, 24 ianuarie, 2014, Comunitatea Evreilor din Tg-Mureș l-a condus pe ultimul drum pe Ausch Alexandru, președintele de onoare al comunității.
     Au venit prieteni vechi ai familiei, cunoscuți, foști colegi de lucru, numeroși membri ai comunității noastre.
     În memoria celui dispărut, a rostit cuvinte calde primarul municipiului Tg-Mureș, dr. Dorin Florea.
     Emoționante au fost cuvintele de rămas bun ale fiului, d-l Ausch Emanuel și ale nepoatei Ina Weber (Ausch)
     A oficiat d-l profesor Iancu Isidor.

 
   


      Ausch Sandor (Alexandru) s-a născut la data de 2 februarie 1922 Deva , Studiile școlare, începute la Deva le-a continuat la Tg.-Mureş,și Cluj. În luna octombrie 1943 este concentrat în detaşament de muncă obligatorie la Tăşnad. A lucrat la construcţii de drumuri, săpături pentru stâlpi ale reţelelor electrice, iar ajuns pe front, la săparea de tranşee de luptă. În luna septembrie 1944 evadează din detaşament, trece frontul predându-se armatei sovietice, cu speranţa că va fi eliberat. Din păcate, a fost considerat ca prizonier şi împreună cu alţi evrei din alte detaşamente de lucru a fost duşi în lagărele de prizonieri ruseşti, unde a stat doi ani în peninsula Crimeea, şi apoi alţi 2 ani în lagărele din Odesa.
      Ausch Sandor (Alexandru) s-a născut la data de 2 februarie 1922 Deva , Studiile școlare, începute la Deva le-a continuat la Tg.-Mureş,și Cluj. În luna octombrie 1943 este concentrat în detaşament de muncă obligatorie la Tăşnad. A lucrat la construcţii de drumuri, săpături pentru stâlpi ale reţelelor electrice, iar ajuns pe front, la săparea de tranşee de luptă. În luna septembrie 1944 evadează din detaşament, trece frontul predându-se armatei sovietice, cu speranţa că va fi eliberat. Din păcate, a fost considerat ca prizonier şi împreună cu alţi evrei din alte detaşamente de lucru a fost duşi în lagărele de prizonieri ruseşti, unde a stat doi ani în peninsula Crimeea, şi apoi alţi 2 ani în lagărele din Odesa.
      S-a repatriat (eliberat) în iulie 1948 şi s-a întors la Tg.-Mureş unde n-a mai găsit pe nimeni din familie, părinţii şi rudele din oraş au fost cu toţii deportaţi şi exterminaţi la Auschwitz ( primăvara lui 1944 ).
      În anul 1950 s-a căsătorit, are 2 copii, care trăiesc în SUA şi Canada cu famiile lor.
      Din 1948 şi până 1984 a lucrat la Întreprinderea Judeţeană de Industrializarea Cărnii Tg.-Mureş în calitate de şef de serviciu .
      Din 1984 şi până în prezent activează la Comunitatea Evreilor din Tg.-Mureş, la început în calitate de consilier, apoi ca secretar, iar din 2005 până în 2011, ca preşedinte.
      Din activitatea comunităţii din această perioadă i se datorează în mare măsură restaurarea sinagogii din Tg.-Mureş, precum şi turnarea în bronz şi ridicarea unui grup statuar în centrul oraşului în amintirea victimelor holocaustului din Tg.-Mureş şi împrejurimi.
      Ca urmarea unor colaborări şi acţiuni comune cu reprezentanţii unor fundaţii a reuşit să salveze de la degradare şi să restaureze sinagogile din Târnăveni, Gheorgheni şi Sighişoara, localităţi din raza de activitate a comunităţii.
      În lipsa unui oficiant de cult, în zilele de sâmbătă şi la sărbătorile de Pesah, Şavuot şi Sukot, a oficiat în sinagogă.
      În anul 2007 a fost decorat cu Ordinul de Merit al Republicii Ungare în grad de cavaler, distincţia fiind înmânată personal de către preşedintele statului ungar. În noiembrie 2011 a fost ales în unanimite ca preşedinte de onoare al comunităţii.
      A fost un om deosebit, cu calităţi demne de lider: înţelept, conciliant dar ferm în probleme importante, cu un înnăscut simţ al umorului. A cultivat bune relaţii cu primăria oraşului, cu autorităţile judeţului Mureş.
      Dar peste toate, religia iudaică în spiritul în care a fost educat a devenit parte integrantă a personalităţii sale.
     

Odihnească-se în pace

Președintele comunității,
Dr. Dub Vasile

 

De ce izraelsarokms.ro?

Pentru că această denumire – Izrael-sarok (colțul Izrael)- a intrat și în vocabularul curent al românilor târgumureșeni dinaintea celui de-al II război mondial, dar și-n al celor născuți după război.Și evident, ms–ul invită la Mureș, Maros, Tg-Mureș, etc.

 

Scurtă istorie a școlii evreiești din Tîrgu-Mureș

Pilonul educației evreiești îl reprezintă studiul, învățarea. Primele școli iudaice au pus accent pe învățământul religios. Probabil o asemenea școală a funcționat în oraș, în a doua jumătate a secolului XIX, condusă de Beregi Náthán (nume neconfirmat) , și și mai târziu, căci în anii 70 ai secolului amintit, comunitatea israelită duce tratative cu Pollák Nathan, pentru ca școala lui privată să treacă în admi-nistrarea comunității. Acest lucru se înfăptuiește, astfel că la 1 septembrie 1880 în curtea casei de rugăciuni de pe strada Școlii (fosta stradă Găinațului, azi Aurel Filimon) își deschide porțile școala elementară evreiască.

citește tot »

 

Sinagoga Mare

Sinagoga Mare din Tîrgu-Mureș a fost edificată între anii 1899-1900 în stil eclectic, după planurile arhitectului evreu Jakob Gärtner din Viena. Inițiativa construcției a avut-o comunitatea evreiască "Status Quo", desprinsă din comunitatea ortodoxă a evreilor transilvăneni în secolul al XIX-lea. Printre meșterii care au lucrat la edificarea clădirii a fost Pal Sóos.

citește tot »
 

Apel pentru completarea Colțului Muzeal Evreiesc

Onorați târgu-mureșeni!
În numele unei minorități (evreiești) aflate pe cale de dispariție, Vă cerem ajutorul pentru a documenta – dincolo de prezența orală, anecdotică – existenţa unei comunități, care (mai) viețuiește în orașul nostru. Dorim să îmbogăţim materialul muzeistic din holul noului Teatru de păpuși, locație aflată în locul vechii „Casă de Cultură Evreiască” din localitate. Vă rugăm ajutorul documentar (documente, fotografii, urme memorialistice etc.) al Dvs., care atestă prezența și activitatea noastră în urbe, pe care să le trimiteți (documentele vor fi copiate, și originalele retrimise) la adresa :str. Aurel Filimon nr.23, tel 0265-261810.

Vă mulțumim anticipat,
În numele Comunității Evreiești,
Dr. Dub Vasile, președinte

 

Apel

citește tot »

 

Statutul com. ortodoxe

Statutele comunității bisericești ortodoxe israelite din Tîrgu-Mureș 1922 (l. maghiară)

citește tot »

Raportul primarului

Raportul primarului despre administrația orasului lib. reg. Tîrgu-Mureș 1909 primul semestru (l. maghiară)

citește tot »

Statutul evreilor

Statutul evreilor - Decret lege privitor la starea juridică a locuitorilor evrei din Romania din 9 august 1940

citește tot »